marți, 14 iulie 2009

Interviu "Adevarul"

Dragostea trece prin stomac la „Cearta-n bucate“


Silueta salvează căsnicia în noul reality-show „Cearta-n bucate“, de la Prima TV. Mariana Petre este bucătarul de serviciu.

Ce veţi face pentru a echilibra dieta cuplurilor?

Mariana Petre: Voi găti mâncăruri sănătoase. Sunt maestru-bucătar şi am o experienţă de 25 de ani în domeniu. Sper să îi cuceresc prin aspectul bucatelor. Un preparat aspectuos pare mai gustos.

Cât timp veţi fi alături de concurenţi?

M.P.: Voi fi alături de ei timp de o săptă­mână, pentru a le observa obiceiurile alimentare. Dacă sunt greşite, le înlăturăm. Vreau să văd care sunt preferinţele lor culinare, pentru a le pregăti reţete pe placul lor. Nu este suficient să le recomanzi alimente sănătoase, important este să ştii să le şi prepari gustos.

Care sunt cele mai frecvente greşeli alimentare?

M.P.: Cele mai des întâlnite greşeli sunt une­le combinaţii alimentare, spre exemplu carnea şi cartofii, proteina şi amidonul. Această combinaţie duce la creşterea colesterolului. E inadecvat să pui alături cartoful şi fasolea, este o combinaţie care duce la îngroşarea arterelor şi la depuneri de pietre la rinichi.

Ce e indicat să consumăm vara?

M.P.: Pentru că este sezonul cald, fructele şi legumele sunt cele mai indicate, consumate în stare cât mai naturală. Din păcate, românul nostru nu e obişnuit să mănânce crudităţi. Trebuie să alimentezi organismul cu toţi nutrienţii necesari. Important este dozajul lor pe farfurie şi felul în care sunt îmbinate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu